Jurnal de eveniment_ Post Scriptum

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

mcb16 foto finala cluci        S-au încheiat cele cinci zile de Festival-Masterclass internațional de cânt bizantin... Masterclass-ul în sine, însă, nu s-a sfârșit. Aș spune că abia a început – că întâlnirea sau reîntâlnirea cu domnul Panagiotis Neochoritis a fost momentul de incipit roditor. Punând – temporar – în paranteză dorința sa de a nu-i aduce laude și de a nu-l cita, nu pot să nu remarc faptul că pe parcursul evenimentului, diminețile și serile cu domnul Neochoritis au fost precum conferințele sau convorbirile cu un mare duhovnic, de la care am primit nu doar răspunsuri din domeniul muzicii psaltice ci mai ales lecții de viață și de trăire ortodoxă în biserică, în familie, sau în societate. De la asumarea paternității și a maternității ca jertfă pentru copii până la atenția nanometrică la microtonuri și la direcțiile diferite în care ele pot mișca sufletul, învățămintele domnului Neochirits – din postura de dascăl și de creștin responsabil – au fost precum semințele bune.

 Dar nu intenționez ca acest text să fie un mini Laudatio la adresa domnului Neochoritis. Și ceilalți invitați care au ținut cursuri sau workshop-uri (conf. dr. Maria Alexandru, prof. dr. Nicolae Gheorghiță, conf. dr. Irina Zamfira Dănilă, monahul cercetător paleograf Filotheu Bălan, psaltul Antonios Aetopoulos, soprana Mihaela Grăjdeanu, echipa de paleogrrafie muzicală de la Universitatea Aristotel din Salonic, corul Floralia), precum și prep. drd. Adrian Sîrbu (director artistic, îndrumător al ansamblului psaltic al participanților și interpret pentru limba greacă) au făcut ca Masterclass-ul de anul acesta să fie un eveniment academic, muzical și spiritual de mare clasă, al cărui succes nu ar fi fost posibil fără devotamentul și profesionalismul domnului Ștefan Mihalcea, coordonatorul echipei de lucru.

Ca și anul trecut, am retrăit senzația ieșirii din timp, și a depășirii cu ușurință a limitelor fizice. Din sete de cuvânt ziditor și de melos lucrător, aproximativ 160 de oameni, zi de zi și seară de seară, am stat cu sufletul – pâlnie, încercând să conștientizăm, să învățăm, și – ceea ce e totdeauna mai greu – să ne dezvățăm de prea multă siguranță în interpretare, de autosuficiență, de detalii tehnice care pot, lesne, să ne îndepărteze de duhul simplității și al rugăciunii smerite transpuse în cântare.

În pauze sau la sfârșitul zilei, am mers uneori în spatele unor „copii” frumoși. Fără să vreau, i-am auzit cum își puneau întrebări, încercând, prin conversație, să se asigure că au înțeles bine „lecția.” Am văzut astfel cum ... semințele încep să încolțească. Depinde doar de noi dacă vom ști să ne facem ogor roditor sau dacă vom rămâne locul de lângă drum, pământul stâncos sau cu spini...

Sorina Chiper

PR – Asociația Culturală Byzantion

 

photo by Silviu Cluci

Comentarii   

0 # Online Casino bonusesRobertQuoca 27-06-2020 01:34
online casino GunsBet https://gunsbet.xyz онлайн казино ГансБет Официальный сайт
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole

  • Zilelor Psalților Români - Ediția I (14‐15 mai 2021) - Programul evenimentului

    zilele psaltilor foto100 de ani de la înființarea la Iasi a Asociației Generale a Cântăreților Bisericești. 7 ani de la trecerea la cele veșnice a lui Lykourgos Angelopoulos.

    Ziua I ‐ 14.05.2021 Format: online (byzantion.ro și Facebook Byzantion)

    ora 11.00 Sesiune științifică (1)

    1. Prof. Dr. Vasile Vasile (București): Statutul psaltului român la începutul secolulului trecut. Rolul lui Ioan Popescu Pasărea (video)
    2. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Lykourgos Angelopoulos și opera sa, ieri și astăzi (video)
    3. Pr. Ionel Roată (Iași): Importanța sinergiei dintre altar și strană (video)
    4. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Situația psalților din Grecia la începutul secolului al XX‐lea (video)

    ora 17.00 Sesiune științifică (2)

    1. Conf. Dr. Zamfira Dănilă (Iași): Evghenie Humulescu, un arhiereu‐muzician model la începutul secolului al XX‐lea (articol)
    2. Pr. Drd. Constantin Stoica (Buzău): Informații inedite din arhivele Arhiepiscopiei Buzăului despre cântăreții bisericești de la începutul sec. XX (articol)
    3. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Asociația Generală a Cântăreților Bisericești ‐ un fenomen unic și un mesaj peste veacuri (articol)
    4. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Marele Congres al Cântăreților Bisericești de la Iași ‐ 21‐23 august 1912 (articol)
    5. Aspecte inedite din viața psalților români din primele decenii ale secolului al XX‐lea – imagini și articole relevante din Revista Cultura, din perioada 1911‐1912 și 1920‐1921.

    Ziua a II‐a 15.05.2021 Catedrala Mitropolitană din Iași. Format: onsite, cu transmisiune live video prin Doxologia

    09.30 – 11.30 Sfânta Liturghie arhierească, cu participarea PS Nichifor Botoșăneanul, a Corului Academic Byzantion și a psalților Catedralei.

    11.30 Slujba de pomenire a psalților

    12.00 Concert de Muzică Psaltică dedicat tuturor psalților români și Protopsaltului Lykourgos Angelopoulos

    în Ultimele Evenimente
  • Zilele Psalților Români - ediția I (14-15 mai 2021)

    WhatsApp Image 2021 05 11 at 23.49.50În perioada 14-15 mai 2021, Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, organizează ediția I a Zilelor Psalților Români, un eveniment ce se dorește a fi o evocare a personalităților Artei Psaltice care au activat pe teritoriul țării noastre de-a lungul vremurilor. Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și-au dăruit viața în slujba melosului sfânt, fie prin activitatea la strană sau cea pedagogică, fie prin cea cărturărească, sau cea de compozitor, de dirijor sau de cronicar. Se cuvine, din dragoste pentru Frumos, să ridicăm din nou statutul și demnitatea psaltului la înălțimea potrivită chemării lui.

    în Ultimele Evenimente Citeşte mai mult
  • Informații tehnice necesare pentru conectarea la cursurile ONLINE ale Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași

    mcb2020 afis prescurtareDragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași,

    în Înscriere Citeşte mai mult
  • Partiturile pentru ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași
    Dragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin,
     
    avem bucuria de a vă pune la dispoziție materialul didactic propus de către domnul Panagiotis Neochoritis spre a fi studiat împreună. 
    Este vorba despre cunoscuta lucrare Πανδέκτη ce a fost editată în patru volume la Constantinopol între anii 1850 și 1851 de către Ioan Lampdarie și Ștefan Domesticul, ai Marii Bisericii a lui Hristos.
    Invitatul nostru propune pentru această ediție să ne aplecăm atenția asupra volumului al IV-lea (Matime ale Sfintei Liturghii) și în special asupra heruvicelor (paginile 59-431). Linkul de unde puteți descărca pdf-ul cu semnele de carte notate bilingv se găsește aici.
    în Înscriere
  • NOU! - Programul actualizat Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, Ediția a XIII-a ONLINE, 13 - 17 iulie 2020

    mcb iasi site 2017

     

    în Program Citeşte mai mult