Corul Byzantion a cântat în Sfântul Munte Athos. Privegherea tainică a Bunei Vestiri athonite

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

athosMembrii corului Byzantion au participat la hramul  chiliei „Buna Vestire” din cadrul schitului românesc „Lacu” din Muntele Athos.

La invitația părintelui Ștefan Nuțescu, starețul  chiliei „Buna Vestire”, și a părinților din schitul românesc „Lacu”, o parte din corul Byzantion a luat parte la slujbele sărbătorii Bunei Vestiri ce a avut loc zilele trecute, după calendarul vechi, la Sfântul Munte Athos din Grecia.
Pe lângă viețuitorii din așezămintele monahale românești, la slujba de priveghere a fost prezent și un număr mare de credincioși veniți de pe meleagurile românești. Evlavia creștinilor pentru Schitul românesc „Lacu” și pentru hramul chiliei „Buna Vestire” s-a adeverit și de această dată prin prezența, la slujba de priveghere, a celor peste 200 de pelerini care au ajuns cu mare efort și râvnă, pe cărările anevoiase ale Athosului, până în locurile ferite ale schitului din baza muntelui Athon.
Inițiativa părinților români din Sfântul Munte de a invita, de mai multe ori pe an, coruri de muzică psaltică din țară reprezintă încă o dovadă grăitoare a dragostei ce o purtăm, ca popor, pentru muzica tradițională a Bisericii. Demersul constituie, totodată, una din cele mai importante contribuții la renașterea muzicii psaltice românești, în directă legătură cu neîntrerupta tradiție orală a muntelui Athos și a modelelor vii de psalmodie și de rugăciune. Se cuvine întreaga  recunoștință pentru aceste inițiative ale părinților români de a deschide tinerilor porțile spre surseleautentice ale tradiției orale psaltice. Aceste demonstrații de măiestrie psaltică, potențate prin trăirea în rugăciune, sunt, probabil, cea mai sigură soluție de reînnodare a tradiției bizantine de mult uitate în mănăstirile românești, unde părinții veacurilor trecute se întreceau în compuneri și în scrieri de cântări, în slujbe și în privegheri ce duceau tuturor vestea Athosului românesc.
Sărbătoarea hramului a începutîn ziua de 6 Aprilie, la ora 19.00, și a durat, fără întrerupere, până a  doua zi la ora 8.00. Răspunsurile au fost date de corul Byzantion în limba greacă (strana dreaptă) și de o parte din membrii corului „Roman Melodul”,  împreună cu alți părinți, în limba  română (strana stângă).
Slujba de privegherea constat în săvârșirea Vecerniei, a Utreniei și a Liturghiei hramului, o piatră de încercare a sufletului, însă și a trupului celui rugător, o strădanie duhovnicească de aproximativ 13 ore de rugăciune și cântare antifonică. Cu atât mai mult, provocarea revine psalților ce trebuie să parcurgă, de-a lungul întregii slujbe, un repertoriu complex, abordând aproape toate ipostazele melodice ale genurilor compoziționale și ale octoihiei bisericești. Rânduiala este cu sfințenie păstrată de părinții schitului, sub atenta îndrumare a părintelui Gherasim, tipicarul mănăstirii „Sf. Pavel”. Biserica, împodobită ca de sărbătoare, după tradiția athonită, și-a etalat veșminte și obiecte noi, și-a înveșmântat pardoseala în foi de dafin și a vegheat ruga cu lumina lumânărilor din policandrul naosului.
Slujba hramului întruchipează cel mai înălțător moment de peste an din cadrul unei biserici, fiind alese cele mai frumos îmbodobite cântări ale compozitorilor din veacurile trecute, cântări pe care îndeosebi tradiția athonită le-a păstrat cu sfințenie în manuscrisele însuflețite prin fiecare slujbă ce are loc în așezămintele monahale ale Athosului.
… Suntem trecuți de jumătatea privegherii. După opt, nouă ore de cântare, trupul obosește să își mai ceară drepturile. Amortește într-o supunere lentă și tacită în fața sufletului care gustă cu nesaț din starea de eliberare temporară din frâiele cărnii. Cântările curg ca un fluviu ale cărui meandre învăluie întreaga biserică. Jubilații fără sfârșit, monodii atemporale ale imnelor vechi de secole te aruncă, pentru o prea scurtă noapte, în dimensiunea mai presus de timp și loc a stării de rugăciune. În aceeași atmosferă tainică a nopții, în liniștea Grădinii Maicii Domnului, românii din bisericuța schitului „Lacu” își înalță glasurile laolaltă cu alte sute de  suflete rugătoare de la privegherile mănăstiri athonite. Sărbătoarea Maicii Domnului, Buna Vestire,îngemănează, în chip tainic, într-o singură monodie, într-un singur duh, aici și acum, români și greci, imnografi și cântăreți, credincioși și sfinți, oameni și îngeri.

 

Adrian Sîrbu

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Ultimele postări pe forum

  • No posts to display.

Înregistrări YouTube

Ultimele Articole

  • Zilelor Psalților Români - Ediția I (14‐15 mai 2021) - Programul evenimentului

    zilele psaltilor foto100 de ani de la înființarea la Iasi a Asociației Generale a Cântăreților Bisericești. 7 ani de la trecerea la cele veșnice a lui Lykourgos Angelopoulos.

    Ziua I ‐ 14.05.2021 Format: online (byzantion.ro și Facebook Byzantion)

    ora 11.00 Sesiune științifică (1)

    1. Prof. Dr. Vasile Vasile (București): Statutul psaltului român la începutul secolulului trecut. Rolul lui Ioan Popescu Pasărea (video)
    2. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Lykourgos Angelopoulos și opera sa, ieri și astăzi (video)
    3. Pr. Ionel Roată (Iași): Importanța sinergiei dintre altar și strană (video)
    4. Dr. Georgios Konstantinou (Atena): Situația psalților din Grecia la începutul secolului al XX‐lea (video)

    ora 17.00 Sesiune științifică (2)

    1. Conf. Dr. Zamfira Dănilă (Iași): Evghenie Humulescu, un arhiereu‐muzician model la începutul secolului al XX‐lea (articol)
    2. Pr. Drd. Constantin Stoica (Buzău): Informații inedite din arhivele Arhiepiscopiei Buzăului despre cântăreții bisericești de la începutul sec. XX (articol)
    3. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Asociația Generală a Cântăreților Bisericești ‐ un fenomen unic și un mesaj peste veacuri (articol)
    4. Lect. Dr. Adrian Sîrbu (Iași): Marele Congres al Cântăreților Bisericești de la Iași ‐ 21‐23 august 1912 (articol)
    5. Aspecte inedite din viața psalților români din primele decenii ale secolului al XX‐lea – imagini și articole relevante din Revista Cultura, din perioada 1911‐1912 și 1920‐1921.

    Ziua a II‐a 15.05.2021 Catedrala Mitropolitană din Iași. Format: onsite, cu transmisiune live video prin Doxologia

    09.30 – 11.30 Sfânta Liturghie arhierească, cu participarea PS Nichifor Botoșăneanul, a Corului Academic Byzantion și a psalților Catedralei.

    11.30 Slujba de pomenire a psalților

    12.00 Concert de Muzică Psaltică dedicat tuturor psalților români și Protopsaltului Lykourgos Angelopoulos

    în Ultimele Evenimente
  • Zilele Psalților Români - ediția I (14-15 mai 2021)

    WhatsApp Image 2021 05 11 at 23.49.50În perioada 14-15 mai 2021, Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, organizează ediția I a Zilelor Psalților Români, un eveniment ce se dorește a fi o evocare a personalităților Artei Psaltice care au activat pe teritoriul țării noastre de-a lungul vremurilor. Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și-au dăruit viața în slujba melosului sfânt, fie prin activitatea la strană sau cea pedagogică, fie prin cea cărturărească, sau cea de compozitor, de dirijor sau de cronicar. Se cuvine, din dragoste pentru Frumos, să ridicăm din nou statutul și demnitatea psaltului la înălțimea potrivită chemării lui.

    în Ultimele Evenimente Citeşte mai mult
  • Informații tehnice necesare pentru conectarea la cursurile ONLINE ale Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași

    mcb2020 afis prescurtareDragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași,

    în Înscriere Citeşte mai mult
  • Partiturile pentru ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin de la Iași
    Dragi participanți la ediția a XIII-a a Masterclass-ului de Cânt Bizantin,
     
    avem bucuria de a vă pune la dispoziție materialul didactic propus de către domnul Panagiotis Neochoritis spre a fi studiat împreună. 
    Este vorba despre cunoscuta lucrare Πανδέκτη ce a fost editată în patru volume la Constantinopol între anii 1850 și 1851 de către Ioan Lampdarie și Ștefan Domesticul, ai Marii Bisericii a lui Hristos.
    Invitatul nostru propune pentru această ediție să ne aplecăm atenția asupra volumului al IV-lea (Matime ale Sfintei Liturghii) și în special asupra heruvicelor (paginile 59-431). Linkul de unde puteți descărca pdf-ul cu semnele de carte notate bilingv se găsește aici.
    în Înscriere
  • NOU! - Programul actualizat Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, Ediția a XIII-a ONLINE, 13 - 17 iulie 2020

    mcb iasi site 2017

     

    în Program Citeşte mai mult