Dimineața, prin comentarii la exerciții individuale și răspunsuri la întrebări, a reieșit, printre altele, importanța igienei și a sănătății vocale, a dietei și a stilului de viață sănătos pentru menținerea capacității naturale de a interpreta.
Primul curs al Arhonte Protopsaltului Panagiotis Neochoritis s-a desfășurat sub forma unei succesiuni de întrebări din sală și răspunsuri care au vizat chestiuni tehnice, au făcut o incursiune istorică și comparativă în liturgică și au subliniat, din nou, responsabiliatea psaltului în relație cu preotul și cu credincioșii, precum și responsabiliatea pentru păstrarea tradiției și a tipicului. Cântarea psaltică are un scop didactic; simplitatea cântării permite sensurilor să pătrundă în mintea credincioșilor. Pentru a putea interpreta cântarea bisericească, pentru a înțelege ethosurile, trebuie să existe multă disciplină și dreaptă socoteală. Este foarte importantă păstrarea atenției concentrate, de aceea trebuie evitate miscările inutile. Sfatul pentru participanți a fost acela de a lucra pentru biruirea sinelui, pentru stăpânirea intervalurilor și descoperirea tuturor elementelor de finețe care există în ele. Este nevoie de școli liturgice, pentru a se imbunatăți cântarea, astfel încât oamenii să continue să vină la biserică. La al doilea curs a lucrat mai ales cu avansații, în prezența tuturor participanților, astfel încât toți au avut ceva de învățat.
După pauza de prânz, cursanții instrumentiști care au lucrat intens pe toată durata Masterclass-ului cu conf. dr. Maria Alexandru au dat un minirecital care a fost foarte apeciat de cei prezenți. De asemenea, s-a facut o ultimă repetiție la ansamblul psaltic și cursanții au primit diplomele de participare.
Seara, la ora 20, a început concertul extraordinar de muzică bizantină găzduit de Catedrala Mitropolitană din Iași. În prima parte au interpretat participanții piese pe care le-au lucrat pe durata Masterclass-ului, iar în a doua parte a interpretat corul academic Byzantion, avându-l ca solist pe pr. Alexandru Grigoras. În prezentarea concertului, Adrian Sîrbu, directorul artistic al Masterclass-ului, a rezumat semnificația acestei a douăsprezecea ediții a evenimentului și rezultatele sale.
Sorina Chiper
PR – Asociația Culturală Byzantion
Comentarii
RSS pentru acest articol.