Sari la conținut

Au început înscrierile oficiale pentru ediția a XI-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași (16-20 Iulie 2018)

mcb17 ziua5 site

Tema ediției – „Cum construim o slujbă. Rânduială, repertoriu, ritm”

Studiu de caz: Săptămâna Patimilor

Scurtă prezentare. După 10 ediții emblematice, Masterclass-ul de Cânt Bizantin de la Iași reprezintă, fără îndoială, cel mai important eveniment din țară dedicat învățării Artei Psaltice, într-o abordare holistică, de la cursuri practice la prezentări teoretice. Evenimentul s-a bucurat anual de participarea a peste 130 de cursanți din toate regiunile țării (clerici, personal monahal, studenți, elevi, psalți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și eclesiale), profesori, cercetători și interpreți de la universități și instituții de renume din Grecia și din România.

 Pornim mai departe pe drumul frumos și anevoios cu moștenirea valoroasă lăsată pe umerii noștri de toți invitații de marcă de până acum, în frunte cu cei doi ctitori de suflet, maestrul Lykourgos Angelopoulos alături de arhim. Justin Pârvu.

Organizatorii v-au pregătit o serie de cinci zile intense de cursuri practice și teoretice de interpretare, de tehnică vocală sau de kanonaki, precum și prezentări de paleografie muzicală. Toate vor culmina cu slujba de priveghere și Concertul Extraordinar de Muzică Bizantină care va marca finalul evenimentului vineri, 20 iulie, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cursurile practice de interpretare vor beneficia, ca în fiecare an, de cel mai mult timp alocat (4 zile), iar în acest an ele vor fi departajate de cursurile teoretice care vor ocupa doar o zi. Invitatul special care ne onorează pentru a treia oară cu prezența sa este domnul Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos de Constantinopol, o personalitate complexă și fascinantă, imaginea Dascălului ce reunește dedicare și perseverență, cunoaștere și inspirație, sobrietate și strălucire.

Tema abordată de domnia sa anul acesta este de mult timp așteptată și vizează modul în care pregătim și construim din punct de vedere liturgic și muzical o slujbă. Vom lua parte la cursuri aplicate direct în strana bisericii alături de binecunoscutul Protopsalt, unde vom învăța cele mai importante aspecte ce țin de rânduiala din strană (tipic, cântări, gesturi etc.), de alegerea repertoriului și abordarea lui (cu alegem baza unui glas în funcție de altar și în acord cu strana stângă, cum înlănțuim cântările etc.) precum și de ritm privit stricto senso sau ca dinamică micro și macroformală (de la motivul melodic până la cel al unei cântări, al unei părți din slujbă sau al întregii slujbe).

Prezentările interactive vor fi cumulate în prima parte a evenimentului și vor asigura o componentă definitorie a acestuia, și anume partea de cercetare. Subiecte atractive precum predarea muzicii psaltice copiilor sau elemente didactice în tradiția muzicală bizantină dar teme complexe precum vechea melodie a troparului sfintei Kasiani (sec. IX) vor aduce în atenția cursanților cele mai noi cercetări ale Echipei de Paleografie Muzicală a Universității „Aristotelis” din Tesalonic și ale profesorilor și studenților Secției de Muzică Religioasă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Mult așteptatele cursuri de tehnică vocală nu vor lipsi. Tehnica vocală psaltică rămâne un domeniu pe cât de pretențios și complex, pe atât de neexplorat; bazele fundamentale ale tehnicii vocale vor fi dezvăluite cursanților grație experienței de cânt a sopranei Mihaela Grăjdeanu (Opera Națională Română din Iași).

Cursurile de kanonaki (instrument cordofon tradițional bizantin) vor fi susținute de către doamna conf. univ. dr. Maria Alexandru (Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic) și sunt menite să aprofundeze lumea intervalelor scărilor bizantine cu ajutorul unui instrument special construit pentru aceasta.

Unul din evenimentele editoriale ale ediției îl va constitui lansarea la Iași a primului Chinonicar românesc cu lucrări ale dascălilor din sec. XIII-XVIII. Lucrarea reprezintă un prim volum din exegezele lui Hurmuz Hartofilax (păstrate în manuscrise autograf la Biblioteca Națională din Atena) care văd pentru prima dată lumina tiparului în limba română.

Slujba de priveghere, cea mai importantă și intensă ipostază a întâlnirii dintre dascăl și ucenicii-cursanți, vor constitui momentul sacru, de reunire în rugăciune și cânt, o ocazie intimă și discretă de a pune în aplicare cunoștințele asimilate la cursuri.

Evenimentul se va încheia cu binecunoscutul Concert Extraordinar de Muzică Bizantină dedicat publicului ieșean, care va fi susținut de Corul Mare al Participanților și de Corul Academic Byzantion. În seara zilei de 20 iulie, Catedrala Mitropolitană din Iași va fi gazda cântărilor pline de bucurie ce vor fi dedicate psalților și dascălilor ieșeni care au făcut din oralui Iași o adevărată „metropolă” a Artei Psaltice.

Inscrierile s-au finalizat! Vă mulțumim și vă așteptăm la Iași.

Lasă un răspuns