Specia fiecărui manuscris în parte poate fi deslușită din titlul manuscrisului, din descrierile din începutul acestuia, sau pe parcursul acestuia. De cele mai multe ori, aceste informații sunt un argument foarte clar pentru catalogarea manuscrisului într-o categorie sau alta. Însă, în cazul în care titlul dat de către copist nu corespunde conținutului, atunci se vor analiza cântările ce sunt cuprinse în manuscris și, în funcție de ele, acesta va fi atribuit unei categorii sau alteia. Aceste categorii de codici urmează întocmai denumirilor genurilor compoziționale prezentate mai devreme.
Stihirarul. Conținutul cel mai întîlnit al unui stihirar din perioada sec. XII-XVI este:
- Stihiri idiomele la toate sărbătorile din mineie, începând de la 1 septembrie (începutul Indictionului) și până la 31 august;
- Stihiri idiomele și stihiri prosomii ale Triodului;
- Stihiri idiomele ale Penticostarului;
- Stihiri anastasime ale Anastasimatarului (Octoihului);
- Stihirile lui Anatolie și dogmaticile κατ’αλφάβητον ale sfântului Ioan Damaschin;
- Cele 11 Voscresne ale împăratului Leon cel Înțelept;
- Alte dogmatici theotokarii (ale Născătoarei);
- Stihiri stavrotheotokarii (ale Crucii și Născătoarei), atribuite lui Leon cel Înțelept;
- Antifoanele celor opt glasuri;
- Posibile stihiri dedicate unor sărbători locale sau unor sfinți din mănăstirea sau din zona de unde provine manuscrisul.
Cu toate acestea, cea mai obișnuită situație este cea în care Stihirarul conține doar stihiri idiomele la sărbătorile de peste an, din mineie, Triod și Penticostar. În tradiția manuscriselor găsim un număr suficient de mare de stihirare care conțin doar stihiri idiomele pentru sărbătorile mineielor. Acest lucru se întâmplă începând cu sec. al XVII-lea. De la jumătatea sec. al XVII-lea, avem ipostaza demnă de luat în seamă a înfrumusețării (καλλωπισμóς) cântărilor Vechiului Stihirar, înfrumusețări realizate de către Georgios Prasinos, Hrisaf cel Tânăr, Gherman Neon Patron. Începând cu această perioadă, se observă o împărțire din ce în ce mai deasă a conținutului Stihirarului și, prin urmare, conturarea unei noi tradiții, cea a separării colecției Stihirarului pe diferite categorii de manuscrise.
Prima dintre ele este Triodul-Penticostar. Acest gen de manuscris conține stihiri idiomele ale triodului și ale penticostarului, însă, este destul de întâlnită și situația în care Triodul apare separat de Penticostar. Trebuie să se noteze aici și faptul că, în cadrul Triodului, în afară de stihirile idiomele ale Săptămânii Patimilor, se întâlnesc câteodată canoanele cu cele trei cântări și celelalte canoane ale slujbelor; de asemenea, aproape de fiecare dată, întâlnim în plus cele 12 stihiri idiomele de la ceasurile împărătești ale Patimilor.
A doua colecție de cărți ce provine din vechiul stihirar este Doxastarul (Doxasticarul):
Conține doar slavele idiomele și ale Născătoarei (theotokarii) din Stihirarul sărbătorilor mineielor, Triodului și Penticostarului, adică acele stihiri idiomele care sunt precedate de așa-zisa doxologie mică (Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh… Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin). Acest gen de slave se găsesc la sfârșitul stihirilor Vecerniei, la Litie, la Stihoavnă și la laudele sărbătorilor.
A treia categorie, ca o variantă derivată a Doxastarului, este Doxastarul Stihoavnei.
În sec. XIX, slavele la Stihoavnă au fost adunate într-un manuscris, cu scopul de a completa Doxastarul lui Iacov Protopsaltul și, astfel, a luat naștere așa-numitul Doxastar al Stihoavnei.
Altă colecție este Antologhionul Stihirarului. Această denumire a fost dată de codicografi ca o colecție evident separată. Codicele este în sursa lui originală un Doxastar în care, în afară de slujbele marilor sfinți, ale Născătoarei și ale praznicelor împărătești, mai conține și alte stihiri idiomele ale acestor sărbători.
O altă colecție este Antologia Stihirarului. Și în acest caz, această denumire a fost dată de către codicografi. Acest gen de manuscris conține în general stihiri idiomele împreună cu slavele praznicelor împărătești, ale Născătoarei și ale sfinților mai mari, cu doxologie. Aproape în toate cazurile, găsim în această colecție adăugate și cântările integrale din Triod și Penticostar.
O altă colecție se numește Cântări alese din Stihirar sau Cântări ale melosului stihiraric. Această colecție este mai nouă și a apărut pe la sfârșitul sec. XVIII și prima jumătate a sec. XIX. Titlul este dat, de asemenea, de codicografi. Conține Ceasurile Împărătești (fie cele din Stihirarul lui Hrisaf cel Tânăr, fie cele din Stihirarul lui Gherman Neon Patron, fie cele din Doxastarul lui Iacov Protopsaltul), cele 8 sau cele 16 dogmatice în cinstea Născătoarei din Anastasimatar, cele 11 voscresne (fie cele vechi, fie cele ale lui Iacov Protopsaltul), cântări pe cele 8 glasuri sau altele numite stihiri idiomele. Câteodată, conține și stihiri idiomele ale lui Niptiros și ale antifoanelor din Joia Mare.
Ceasurile Împărătești. Stihirile idiomele ce se cântă la Ceasurile Împărătești dinaintea sărbătorilor Nașterii Domnului, a Bobotezei și din Sâmbăta Mare pot constitui, uneori, un manuscris de sine stătător.
Ultima colecție care își trage originea din Stihirar este Anastasimatarul. Acest gen de manuscris, cu o circulație foarte mare începând cu sec. XVII, conține stihirile idiomele ale Învierii pe fiecare glas și ale lui Anatolie, din Octoih sau din Octoihul Mare. De obicei, în manuscris întâlnim pentru fiecare glas adăugate și checragariile corespunzătoare. Câteodată, însă, șirul integral de checragarii se găsește pus la începutul manuscrisului. Se întâlnește de multe ori și situația în care, de la începutul Anastasimatarului se adaugă și textul aferent obișnuitei proteorii sau propedii a artei psaltice și care se întinde, de obicei pe maxim 8 file. La sfârșitul manuscrisului, aproape în fiecare caz, întâlnim cele 11 voscresne. Când însă există și alt conținut muzical, mai restrâns sau mai dezvoltat, în afară de cel al Anastasimatarului, avem de-a face cu un manuscris mixt, de genul Anastasimatar- Antologie, dar nu de puține ori întâlnim și situația inversă, adică Antologie-Anastasimatar.
de Grigorios Stathis[1]
(traducere din limba greacă de Adrian Sîrbu)
[1] Materialul reprezintă un fragment din introducerea lucrării Manuscrisele de muzică bizantină. Muntele Athos. Catalog descriptiv al manuscriselor de muzică bizantină păstrate în bibliotecile mănăstirilor și schiturilor din Muntele Athos (vol. I, Atena, 1975), de Grigorios Stathis.