Proba va consta în interpretarea a două piese, una impusă (Cu noi este Dumnezeu de Calinic Ieromonahul, plagalul glasului al IV-lea - vezi la finalul articolului) și una la prima vedere.
Se vor urmări la candidați atât capacitățile de citire ale notației hrisantice cât și abilități vocale în stil psaltic (susținere, frazare, ornamentare, intervale, ethosul glasului), dar mai ales viziunea interpretativă. Din comisie vor face parte 5 membri fondatori ai corului.
Beneficiile și obligațiile candidaților promovați vor fi prezentate înainte de preselecție. Înscrierile se vor face telefonic, la +40.742.060.142.